Ne-am obişnuit cu superlative la adresa Internetului. Internetul a ajuns în ochii multora un panaceu universal. Deşi sunt multe semne că ar exista şi efecte perverse, a existat până de curînd o atitudine ipocrita de a-l menaja, de a nu privi cu curaj adevărul. Încep în acest material să abordez o serie de vulnerabilităţi, de faţete negazive ale Internetului. Acum sursa răului – anonimitatea.
Discursul susţinut de Umberto Eco la Torino, cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa ridică câteva probleme care atacă templul sacru al tehnologiei moderne – Internetul:
«Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor».
Este numai una dintre faţetele negative ale Internetului. Există, după opinia mea, una negativă mult mai importantă care s-ar putea să fie sursa tuturor relelor generate de Internet. Este vorba de anonimitate, de posibilitatea de a te exprima fără ca cineva să-ţi cunoască identitatea.
Umberto Eco s-a referit la imbecili, la proştii cu mintea odihnită care sub acoperirea identităţii devin agresivi şi acaparează printr-o hărnicie debordantă spaţiul de comunicare. Ca să-l parafrazez pe Goebels: o prostie spusă de mai multe ori pe un ton hotărât, pare să devină un adevăr acceptat.
N-o să mă refer la această categorie, o să mă ocup de oamenii inteligenţi, foarte inteligenţi, uneori chiar cultivaţi dar pentru care răutatea poate constitui un motiv de plăcere. Internetul le poate furniza acestor indivizi oportunităţi deosebite de a-si cultiva plăcerea de a face rău.
În alcătuirea noastră, a fiecărui dintre noi, există un amalgam de trăsături, negative şi pozitive în proporţii deosebite, de la om la om. Societatea umană, de-a lungul existenţei sale indiferent de principiile şi de stadiul de dezvoltare a statuat o serie de mecanisme prin care a favorizat dezvoltarea trăsăturilor pozitive şi, în acelaşi timp a înfrânat, a inhibat trăsăturile negative. Deşi toate compartimentele societăţii umane deţin într-o măsura mai mare sau mai mică mecanisme de înfrânare a înclinaţiilor negative principalul resort care este dedicat prin măsuri represive corectării manifestărilor negative este sistemul de justiţie. Alături de Religie, pe plan spiritual. Există însă şi o excepţie: societăţile totalitare, în special cele socialist-comuniste au avut şi compartimente specializate pentru stimularea trăsăturilor negative. La noi, instituţia s-a numit Securitate şi a cultivat la scară de masa denunţul, nu întotdeauna bazat pe adevăr izvorât mai degrabă din înclinaţia de a face rău semenului. Securitatea a selectat şi a promovat, a încurajat oameni sadici, cruzi, care n-aveau nici un strop de compasiune sau milă pentru semenii lor. În aşa numitul „obsedantul deceniu” actele Securităţii au fost criminale pe faţă, fără nici un menajament sau disimulare. Mai târziu, acţiunile Securităţii, fără a-şi pierde din cruzime sau răutate au fost disimulate în haine de legalitate, prin delaţiune, deseori acţionându-se prin intermediul unor oameni din justiţie, specializaţi în asemenea activităţi.
Revenind, cum acţionează aceşti indivizi cu înclinaţii negative pentru a-şi satisface pornirile lor antisociale pe Internet. De la cele mai „nevinovate” acte de răutate la cele mai catastrofale acţiuni de terorism. De curând, instituţiile specializate în combaterea terorismului ne-au anunţat că reţele criminale îşi recrutează combatanţii pe Internet. De ce? Pentru că pe Internet exhibarea insatisfacţiilor, a resentimentelor dar şi a răutăţii intrinseci a indivizilor se poate manifesta în voie sub protecţia anonimatului. De la răutatea şi violenţa verbală, de la exprimarea unei mentalităţi înveninată de ură la acţiuni criminale propriu zise drumul e scurt şi favorizat de oferta unei motivaţii religioase, în cazul actual, musulmane. Nu m-ar mira ca în viitor să apară motivaţii religioase şi de altă natură, catolică, ortodoxă sau mozaică. Era de aşteptat ca adepţii inteligenţi ai Statului Islamic să depisteze pe Internet indivizi cu pulsiuni de violenţă, indivizi plin de ură şi insatisfacţii pentru a-i ademeni în atingerea unor grade de plăcere mult mai mari, de la plăcerea de a chinui prin cuvânt la plăcerea de a ucide propriu zis, dar nu oricum, ci într-un mod cât mai bestial. Uitaţi-vă la recentele distrugeri ale unor monumente din Palmyra şi veţi realiza că adevărata satisfaţie a acestor brute este bucuria de a şti câtă durere au produs în sufletul unor oameni care preţuiesc istoria. În acest sens, Internetul şi televiziunile îi ajută să-şi îndeplinească această plăcere.
Paradoxul este că dintr-un instrument gândit ca mijloc de informare/educaţie, Internetul a căpătat şi valenţe de depistare şi recrutare a criminalilor şi de diseminare a abjectelor acte de terorism. Ca să nu mai vorbim de pornografie, pedofilie sau alte răutăţi ale naturii umane.
Subiectul merită să fie tratat mai în extenso pe viitor.
24.08.2015