Pentru a lămuri niște lucruri să încercăm să facem câteva referiri teoretice și istorice, cu mențiunea că multe din cele ce urmează reprezintă un punct de vedere personal nevalidat de lumea științifică. După cum în psihologie exista dualitatea gândire pozitivă versus gândire negativă, plecând de la modul în care ne autoevaluăm (ne vedem și ne cultivăm aptitudinile și talentele sau, dimpotrivă, ne lamentăm observându-ne defectele sau vulnerabilitățile) așa și în sociologie există relații interpersonale pozitive sau negative. Esența relațiilor interpersonale, după opinia mea o reprezintă competiția, de la cea mai directă formă până la expresii implicite, mai greu de evaluat. Pe plan politic sau profesional lucrurile din acest punct de vedere sunt mai clare.
Ce înseamnă competiție pozitivă? Este atunci când competitorii, doi sau mai mulți, încearcă fiecare să demonstreze celor îndreptățiți să-i evalueze realizări prin care autodepășindu-se sau valorificându-și la maximum calitățile și potențialul creativ că merită să fie considerat mai bun decât ceilalți. În acest gen de competiție fiecare vine cu un plus, mai mare sau mai mic, astfel încât pe plan general acest gen de competiție crează plusvaloare.
Competiția negativă se axează în principal pe sabotarea adversarilor, pe denigrarea imaginii sau pe distrugerea realizărilor acestora. Competiția negativă nu aduce plusvaloare, ci dimpotrivă, ca rezultate secundare poate distruge valori existente. În general competiția negativă într-o anumită formă de societate este limitată fie de anumite măsuri legislative fie de anumite principii morale sau etice. Există și societăți – în special cea comunistă contruită după model bolșevic – care stimulează anumite laturi ale competiției negative.
Nu discut asupra bazelor teoretice ale societății comuniste întemeiate de Karl Marx și Frederich Engels. Cert este că ele se bazează pe o imensă eroare, și anume că clasa muncitoare este creatoarea valorilor materiale și spirituale. Pe această axiomă părinții socialismului și comunismului au încercat să construiască o societate utopică, teoretic mai apropiată de valorile creștinismului. Acest tip de societate ar fi trebuit să se nască în țările dezvoltate industrial, unde să existe o clasă muncitoare cu o conștiință avansată și care să conștientizeze importanța sa. Or tocmai în societățile dezvoltate, cu o puternică clasă muncitoare nu a prins această utopie dar revoluția „comunistă” s-a declanșat într-o țară semifeudală – Rusia – modelul ei teoretic fiind deturnat de o ferocitate ieșită din comun. Două peronaje și-au pus puternic amprenta pe modelul bolșevic: Stalin și Dzerjinski. În esență, rezultatul a fost o societate bazată în mare măsură pe teroare, pe competiție negativă.
Natura umană reunește o multitudine de calități și defecte considerate ca atare într-anumită axiomatică socială. Prin legi sau prin reguli morale defectele sau anumite porniri antisociale sunt ținute sub control. Societatea bolșevică fondată de Lenin și Stalin în Rusia semifeudală nu numai că nu a reprimat o serie de porniri antisociale dar le-a și stimulat. CEKA, principalul instrument de terorizare a populației, condusă de un individ antisocial notoriu – Dzerjinski – a selectat și exploatat toate pornirile sadice antisociale ale unor membrii ai societății cu astfel de vulnerabilități considerate patologice. De altfel o explicație posibilă a faptului că revoluția comunistă imaginată de Marx și Engels s-a declanșat într-o țară care nu prea avea o clasă muncitoare se datorează faptului că Rusia imperială era instituțional slăbită, practic sistemul feudal țarist era în pragul dezagregării pe fondul acestei situații profitând o masă destul de mare de elemente antisociale care sub pretextul teoriei marxiste au impus legea terorii cu scopul confiscării puterii.
În general societatea bolșevică a avut ca formă de exprimare agresivitatea, ca obiectiv central lupta, confruntarea uneori violentă cu un inamic. Inițial inamicul a fost considerată clasa burghezo-moșiererască, apoi chiaburimea iar pe plan internațional imperialismul american, englez etc.